Atât de des se vorbește despre libertate, încât parcă și-a pierdut nu doar înțelesul, cât și sensul. Atât de mari diferențe de opinii se regăsesc în definirea libertății, încât stau să mă întreb dacă nu cumva oamenii au, fiecare pentru sine, un sistem unic de valori raportat la un adevăr personal și deloc la un Adevăr existent, palpabil, coerent, firesc și limpede.
Libertatea a devenit un mijloc de a ne urî unii pe alții, mai mult decât o condiție lăuntrică determinată de o raportare corectă la acest Adevăr tot mai îndepărtat și „iluzoriu”. Libertatea a ajuns un sistem de comportamente incongruente, care sfidează firea omenească și care vorbesc doar despre a te manifesta rebel, adesea stupid, imatur, răzvrătit. Se referă mai degrabă, astăzi, la a te colora în cap, la a umbla dezbrăcat, pictat, murdar, la a protesta pentru orice balivernă și la a te defini ca un altul, ba chiar obiect, animal, copac sau te miri ce altceva.
Iar despre Adevărata libertate, aceea a deprivării de patimi, libertatea eliberatoare care înseamnă lipsirea de constrângeri și apăsări lumești, de frivolitate, superficialitate și nimicnicie, nu mai vorbesc decât cărțile cu sfinți, dar și acelea, pe alocuri, cu măsură. Pentru că această Libertate a devenit atât de prețioasă, ca o veșnicie dulce și încăpățânată. A devenit atât de rară, încă doar sufletele disperate în căutarea sensului absolut o mai ajung din urmă, cu efort nemărginit.
Oare pentru voi ce înseamnă Libertate?
