„Libertate, libertate” – ne smiorcăim zi de zi că ni se ia „și ultima fărâmă de libertate”. Încuviințez. Însă avem o problemă. Serioasă. Cu toții. Nu prea înțelegem noi ce-i libertatea. Cumva credem că libertatea de mișcare și de exprimare sunt apologia existenței noastre, însă nu vedem dincolo de asta. Nu vedem că cele mai aprige libertăți ni le luăm noi înșine, inconștienți. Plângem doar dacă n-avem voie să ieșim din casă, să călătorim, să stăm fără măști pe nas (că pe față ne place să purtăm zi de zi), să ne cumpărăm ce avem chef, când avem chef, de unde avem chef. Să facem ce avem chef. Și iată că fix asta e de fapt îngrădirea libertății omului.
Omul nu poate fi liber, decât cu mare greutate. Lui îi place, deși se plânge despre asta, să își prindă trupul, mintea și inima de o grămadă de lucruri care îl îngrădesc. Nu le poate privi însă ca pe privări de libertate fiindcă nu vrea să se vadă pe el, mai în adânc. Și prețuiește confortul de o mie de ori mai mult decât libertatea. De asta pentru unii, inclusiv controversatul purtat al măștii de acum ceva vreme este o „binecuvântare” – chiar și pentru cei care n-au chef să vorbească, să fie recunoscuți, să salute șamd. Așa că omul nu plânge după libertate, ci după confort.
Pentru că:
Dacă nu poți trăi fără prăjitura ta preferată, nu ești liber.
Dacă nu îți imaginezi viața fără anumite persoane, nu ești liber.
Dacă ai vicii, nu ești liber.
Dacă îți faci toate poftele, ești rob chiar ție însuți și e mult mai greu să ieși din chingile sclaviei.
Dacă nu poți iubi desăvârșit, nu ești liber.
Dacă ești posesiv, gelos, urâcios, agresiv, ba chiar entuziast nesăbuit, nu ești liber.
Cum așa? Uite chiar așa. Robia ‘a mare nu-i în a nu ieși din casă fără mască, cât e în a accepta toate mofturile tale ca fiind firești. Lucru deosebit de serios, mai ales pentru cei care cred despre sine că sunt evoluați. Și ca să nu dau exemplu viața autentică a bisericii primare, îi dau exemplu pe stoici. Mi-l și imaginez pe Marcus Aurelius bălind în fața strugurilor dulci, la un festin roman. Să fim serioși. Omul liber este cel care se leapădă de sine. Și atât. Restul, patimi grosiere care se ascund în spatele unor scuze aparent nobile. Vai, mi se ia libertatea de a fi pătimaș. Știu, nu-i comod, însă dacă ne-am putea privi precum suntem, ne-am da seama că ne răzvrătim mai mult pentru noi înșine, decât pentru dreptate și adevăr.
