Printre alte lucruri de real folos, îmi spunea bunica mea cândva că ea nu s-a plictisit niciodată. Nu a reușit să se simtă presată de plictis, când era tânără, nici măcar o dată. Noi, pe de altă parte, mai ales generația de adolescenți din zilele noastre, experimentăm tot mai des senzația asta apăsătoare și deprimantă a plictiselii. Noi n-avem ce face. Ne plictisim.
Cum e oare posibil ca un om să nu aibă ce face? Cum am ajuns în situația asta și, mai ales, de ce ne place așa de tare să ne complacem în ea?
Ați sesizat vreodată că abandonăm aproape orice situație care ne atacă acea plăcută senzație de confort? Ați fost conștienți câte lucruri facem, care de multe ori ne costă bani în plus, doar pentru a ne rămâne cât mai mult timp liber, timp pe care de fapt nu știm cum să-l fructificăm și sfârșim prin a ne plictisi? Ați sesizat oare că nu mai stoarcem lămâi și portocale, ci vrem direct fresh-ul? Că fugim ca de ăl cu coarne de conservele fără cheiță, că am cumpărat blendere și roboți, steamere și alte sofisticăreli, numai să nu mai stăm „atât de mult” în bucătărie? De mașini de spălat rufe, vase și altele asemenea nu mai spun, că nu are rost. Ați sesizat și că, de multe ori, deși ne permite timpul, în loc să ne plimbăm până la piață luăm mașina sau autobuzul? Și că preferăm de o mie de ori ceaiul la plic, în defavoarea infuziilor din plante culese de pe maidan sau de la plafar? Lucruri mici, care par nimicuri și care au devenit firesc.
Tot ele, adică lipsa lor, motivul pentru care bunica mea nu s-a plictisit niciodată. Când îți frămânți tu pâinea, când faci tu zacusca și gemul pentru la iarnă, când ieși tu pe dealuri să îți umpli sacii de plante de leac, când nu mai vezi în „job” o corvoadă, ci un mijloc de a învăța, când alegi să faci, în loc de a sta, atunci înțelegi că omului îi este în fire MUNCA.
MUNCA – o noțiune atât de străină, pe care o evităm tot mai des și care ni se pare expirată, overrated cum se zice azi. Astăzi, oamenii nu mai muncesc, ei au job. De preferat un job static, să nu cumva să dea mai mult din picioare, că obosesc. Și nu le place oboseala. Deși chiar ea, oboseala, alungă și gândurile negre, dar și pe alea pătimașe, îndulcește somnul și așază omul în tăcere. Tu când te-ai plictisit ultima dată? Și, mai ales, de ce?